Edilul din Baia de Fier a mai declarat pentru ziarul Gazeta de Sud ca in zona montana Ranca actioneaza cinci utilaje de deszapezire. Primarul face apel la conducatorii auto sa nu isi parcheze autoturismele pe partea stanga si dreapta a drumului national, pentru a nu impiedica accesul utilajelor de deszapezire. Atunci cand este viscol este nevoie de interventia autogrederelor pentru a elimina zapada de pe carosabil, iar circulatia este oprita temporar. Potrivit Salvamont Gorj, stratul de zapada in zona cabanelor si a pensiunilor masoara aproximativ 50 de centimetri si sunt sanse sa ninga in continuare. Politia Rutiera si drumarii recomanda ca toate masinile care urca la Ranca sa fie echipate, pe langa anvelopele de iarna obligatorii, si cu lanturi, care vor usura accesul in zona cabanelor si pensiunilor.
Sursa: gds.ro